Programul de matematică

Programul de matematică

Programul KUMON de matematică îi ajută pe copiii și adolescenții de toate vârstele, indiferent de aptitudinile lor actuale, să-și dezvolte competența la matematică și pasiunea pentru numere.

Elevii noștri sunt copii de la doi ani până la elevi din clasele superioare. Fiecare dintre ei este evaluat cu metoda KUMON la începutul călătoriei sale, pentru a ne asigura că fiecare primește materialul de lucru potrivit nivelului lui propriu, în cantitatea potrivită. Temele sunt alese în funcție de aptitudini, indiferent de vârstă sau de anul școlar, astfel încât fiecare elev are ocazia să progreseze și să exceleze la matematică.

Programul conduce elevii în pași mici, începând cu elementele de bază ale recunoașterii numerelor, ajungând pâna la teorii matematice complexe, dandu-le astfel posibilitatea să-și dezvolte treptat aptitudinile.

Credem că fiecare copil are potențialul de a avea succes la matematică, iar instructorii noștri experimentați ajută la atingerea acestui obiectiv. Elevii dobândesc capacitatea de a învăța independent. În același timp, lucrează la fiecare temă până când o înțeleg și o stăpânesc fluent, înainte de a trece la următorea.

Copilul meu este...

Programul de matematică Kumon începe cu operațiile de bază cu numere și îi conduce pe elevi, pas cu pas, la matematica superioară fără să utilizeze calculatorul.

Fiecare nivel al programului de matematică Kumon  se bazează pe aptitudinile dezvoltate la nivelul anterior și oferă o înțelegere solidă și capacitatea de a aplica ceea ce au învățat.

Fiecare elev începe de la un nivel potrivit pentru el. Punctul de pornire individual și progresul estimat vor fi stabilite în cadrul unui interviu de evaluare gratuit.

Vreau să îmi ajut copilul să...

Programul de  matematică Kumon nu numai că îi ajută pe copiii mici să-și clădească baze solide în aritmetică, dar le și dezvoltă aptitudinile de care au nevoie pentru învățarea concentrată. Instructorii noștri îi încurajează în toate aspectele învățării, de la postura confortabilă de ședere, până la plasarea mâinilor și a ținerii degetelor pe creion și până la modul în care abordează fișele de lucru și își mențin concentrarea. Așadar, copiii învață în mod eficient din start și își măresc pe parcurs durata de concentrare.

În cazul copiilor mici, volumul pe care îl lucrează zilnic în centrul educațional sau acasă crește treptat, astfel încât entuziasmul lor se va menține și le va face plăcere să lucreze cu fișele de lucru Kumon în continuare. Această creștere lină îi va ajuta să-și dezvolte abilitățile de concentrare, începând cu pași mici și încurajându-i să se concentreze de fiecare dată puțin mai mult.
Lucrul cu programul Kumon de matematică îi implică pe cei mici în activități care le fac plăcere și care le măresc înțelegerea și încrederea în sine din ce în ce mai mult. Ne dorim ca prima întâlnire cu numerele să fie o experiență pozitivă pentru fiecare copil. De aceea, le oferim fișele de lucru potrivite, astfel încât să le poate rezolva cu ușurință.

Abordăm numerele învățându-i mai întâi cum să numere și să citească numerele, construind astfel acele baze minunate pentru învățare pe care copilul dvs. le poate înțelege.

Programul de matematică va fi adaptat la capacitatea lor cu activități stabilite la nivelul potrivit pentru a le permite să aibă succes. Această metodă de învățare personalizată și structurată îi permite copilului dvs. să se concentreze asupra conținutului, până când îl înțelege. În acest fel, încrederea lui în aptitudinile sale crește pe zi ce trece.
Programul Kumon de matematică a fost dezvoltat cu multă grijă și rafinat de-a lungul a 60 de ani, astfel încât copiii să poată dobândi o bază durabilă în matematică și să fie echipați cu instrumentele necesare unor realizări excepționale. Copiii beneficiază în special de metodă, atunci când încep să practice metoda Kumon la o vârstă fragedă și obțin mai devreme o înțelegere solidă privind recunoașterea și scrierea numerelor și a seriilor de numere. Mulți dintre elevii noștri preșcolari cunosc operația de adunare înainte de a merge la școală. Elevii noștri pot începe de la vârsta de doi ani și, cu viteza lor de progres și entuziasmul pentru învățare, îi uimesc atât pe instructorii centrelor educaționale, cât și pe părinți.

Metoda Kumon este concepută astfel încât copiii să dezvolte o atitudine foarte pozitivă față de învățare, încă de la început și, în funcție de aptitudinile lor, pot aborda teme din ce în ce mai solicitante în comparație cu grupa lor de vârstă.

Programul nostru de matematică îi ajută pe copiii preșcolari să înțeleagă numerele într-un mod captivant, ajutându-se de fișele de lucru colorate, distractive și prin asistența instructorului.
Instructorii îi încurajează pe copii să lucreze cu atenție și precauție. Acest lucru generează concentrare, un grad de atenție mai mare și o abordare pozitivă a învățării, ceea ce îi avantajează la școală și în alte domenii ale vieții lor.

Încetul cu încetul, copiii se familiarizează cu matematica și își dezvoltă aptitudinile, cu pași mici, utilizând  fișele noastre de lucru. Doar atunci când sunt capabili să rezolve fără efort și fluent temele subiectului studiat, ei trec la nivelul următor.

Vreau să îmi ajut copilul să...

Programul Kumon de matematică permite fiecărui copil să lucreze exact la nivelul său optim, adică la un nivel adaptat cu precizie nevoilor sale. Copiii învață cu viteze diferite. Metoda Kumon abordează aceste diferențe, astfel încât fiecare copil să-și poată clădi baze durabile de învățare și să devină un elev de succes. Pentru că trecerea la concepte dificile înainte ca cele  simple să fie înțelese pe deplin, poate submina încrederea elevilor și capacitatea lor de a progresa.

Instructorii centrelor noastre de învățare îi evaluează pe elevi înainte de a începe programul Kumon și identifică un punct de pornire adecvat în program. Primul obiectiv este acela de a-și clădi încrederea în sine și de a-și dezvolta aptitudinile de învățare. Elevii își consolidează elementele de bază, apoi trec la teme mai complexe.
Programul Kumon de matematică urmărește să îi familiarizeze pe elevi cu matematica și să le trezească entuziasmul pentru acest obiect. Instructorii noștri experimentați din centrele educaționale au grijă ca temele copilului dvs. să fie adaptate nevoilor sale individuale. Copilul dvs. progresează prin fiecare nivel al programului, dezvoltându-și aptitudinile și fluența în diferitele operații matematice.

Sunt introduse noi subiecte, cu teme și exemple introductive, iar gradul de dificultate crește treptat și în pași mici. Această atitudine îi permite fiecărui elev să-și asume responsabilitatea pentru procesul său de învățare și să accepte provocări pe măsură ce aptitudinile sale și încrederea în sine cresc.
Programul Kumon de matematică permite fiecărui copil să lucreze în funcție de nivelul său individual al aptitudinilor - fără restricțiile programei școlare sau ale celor considerate adecvate vârstei. Copiii lucrează la un nivel până când înțeleg subiectul și îl stăpânesc fluent, apoi trec la nivelul următor. Astfel, cei pregătiți pentru teme mai complexe pot depăși nivelul anului școlar și își pot ridica aptitudinile la un nivel avansat.

Programul nostru de matematică îi echipează pe copii cu instrumentele necesare pentru a deprinde relativ ușor, matematica de nivel superior. Ei abordează subiecte matematice complexe, apoi trec la calcule diferențiale și integrale. Aceasta îi ajută să-și dezvolte și mai mult aptitudinea de a învăța independent și de rezolvare a problemelor dobândite la nivelurile anterioare Kumon, folosind exemplele din fișele de lucru.

Programul nostru de matematică permite fiecărui elev, indiferent de aptitudinile sale, să abordeze problemele de matematică cu încredere și asigură faptul că, fiecare aptitudine esențială este stăpânită în întregime, înainte ca elevul să avanseze în cadrul programului.

Studiul zilnic al matematicii permite elevilor să facă temele mai rapid și mai fluent. În acest fel, ei își dezvoltă o abordare pozitivă și concentrată asupra învățării.

Indiferent de vârstă, instructorul Kumon alege teme potrivite nivelului copilului dvs. Așadar, poate să recupereze lacunele existente și să progreseze peste nivelul colegilor săi de aceeași vârstă, fără a fi limitat.

Vreau să îmi ajut copilul să...

Programul Kumon de matematică nu consolidează doar aptitudinile esențiale și fluența în rezolvarea operațiilor matematice. Scopul este, de asemenea, acela de a îmbunătăți atitudinea copilului dvs. față de învățare. Dacă o anumită perioadă de timp este rezervată pentru a lucra cu metoda Kumon în fiecare zi, copilul dvs. se obișnuiește să lucreze zilnic. Kumon promovează, de asemenea, obiceiuri pozitive de învățare, care îl ajută pe copil și la școală, de exemplu, copilul dvs. va citi întotdeauna cu atenție temele, instrucțiunile de lucru și exemplele. Bucuria pentru succesele obținute prin acest mod de lucru întărește obiceiurile pozitive de învățare.

Programul nostru este adaptat nevoilor copilului dvs., pentru a putea progresa cu succes în matematică, îmbunătățindu-și încrederea în sine și concentrarea.
Scopul programului Kumon de pregătire la matematică este acela ca elevii să-și rezolve cu ușurință temele din domeniul matematicilor superioare. Elevii își dezvoltă baze solide în matematică, apoi trec la subiecte matematice mai complexe, care culminează cu calcul diferențial și integral.

Programul nostru nu este legat de o programă scolară. Elevii progresează indiferent de vârstă, în funcție de aptitudinile și fluența lor în a lucra cu numere, la nivelurile ulterioare. Aceasta le oferă șansa de a se supune provocărilor fără restricții și de a face față temelor la matematică, ce depășesc nivelul anului lor școlar.
Programul Kumon de pregătire la matematică le oferă elevilor instrumentele pentru rezolvarea temelor complexe la matematică. Dar cel mai important lucru: îi ajută să învețe singuri. Încă de la început, elevii de la Kumon sunt încurajați să urmeze exemplele care le arată pașii pentru finalizarea temei. Astfel elevii pot progresa și experimenta în mod independent la nivelurile superioare ale programului Kumon de pregătire la matematică. „Dacă încerc, găsesc soluția!” Această atitudine de învățare îi avantajează pe tot parcursul educației lor.

Elevii care au trecut prin toate nivelurile programului de matematică au o fluență remarcabilă în relația cu numerele, fără a fi nevoiți să apeleze la un calculator. De asemenea, au aptitudinile necesare abordării unui subiect nou, în mod independent și sunt bine pregătiți pentru studiile universitare și pentru a învăța pe tot parcursul vieții.

Programul nostru de matematică îi ajută pe elevi să dezvolte o abordare pozitivă a matematicii. Mai întâi își completează eventuale lacune existente, își dezvoltă în continuare aptitudinile necesare pentru a ajunge la nivelul anului școlar și apoi îl pot și depăși.

Instructorul Kumon le arată elevilor săi cum pot rezolva problemele de matematică cu ajutorul exemplelor din fișele de lucru. În acest fel, ei se transformă în elevi independenți, încrezători, care se confruntă cu provocări și fac față în mod deschis temelor necunoscute.

Indiferent de vârstă și de anul școlar, elevii Kumon avansează în propriul lor ritm. Aceasta le oferă posibilitatea de a se aventura în efectuarea unor operații matematice complexe, care depășesc programa școlară.

Ce subiecte conține programul KUMON de pregătire la matematică?

Dați clic pe secțiunile următoare pentru a vedea ce subiecte acoperă programul KUMON de matematică, la fiecare nivel.

Trageți cu degetul să vedeți mai multe

Recunoașterea și înțelegerea numerelor

La nivelurile 6A până la 4A, elevii încep să spună numerele și să le indice. Acest lucru antrenează înțelegerea succesiunii numerelor, iar elevii învață să recunoască numerele pe care, mai târziu, vor învăța să le scrie. La acest nivel, fișele noastre de lucru utilizează din abundență diverse imagini, cum ar fi de  unire a punctelor și tabele cu numere. Elevii exersează pentru a înțelege seturile de puncte unite și ca să stabilească relația dintre număr, cantitate și semnificația seriei de numere. De îndată ce preșcolarii sunt pregătiți pentru aceasta, volumul numerelor pe care le întâlnesc crește treptat. Mai întâi se concentrează pe numerele de la 1 până la 5, apoi până la 10, apoi pe seria 11-20 și așa mai departe până la 100, putând scrie în mod independent numerele până la 50.

Operații aritmetice de bază

Nivelurile 3A până la D aprofundează înțelegerea succesiunii numerelor înainte ca operațiile principale, adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea să fie introduse. Fiecare tip de calcul este mai întâi prezentat în numere mai mici și cu o singură cifră și apoi trece la numere mai mari și cu două cifre. Abordarea metodică este de asemenea extinsă treptat de la aritmetica mentală la adunarea și scăderea scrisă, precum și la înmulțire și împărțire. Aceasta se face în pași mici și cu ajutorul unor teme pe jumătate rezolvate, pentru a-i ajuta pe copii să progreseze independent.

Fracții

La nivelurile E și F, elevii fac cunoștință cu calculul fracțiilor și, prin exemple și teme introductive, devin capabili să adune, să scadă, să înmulțească și să împartă fracțiile. Cu încredere în sine și viteză mărite,ei trec la teme mai complexe. Învață succesiunea corectă a pașilor care conduc la soluție și stabilesc cel mai mare divizor comun (cmdc) și cel mai mic multiplu comun (cmmc). Lucrează cu termeni de până la trei fracții, în cele patru tipuri de operații. Lucrează de asemenea și cu numere zecimale.

Bazele algebrei

Nivelurile G până la I le permit elevilor să învețe în mod independent numerele pozitive și negative, pe baza celor patru tipuri de operații, precum și a ecuațiilor aritmetice și algebrice. Elevii sunt încurajați să noteze pașii pe care îi efectuează până la rezolvare, până când se familiarizează cu procedura. Complexitatea algebrică este în creștere: elevii lucrează la operații cu monoame, apoi cu polinoame, trecând la factorizare, rădăcini pătrate, ecuații și funcții pătratice și teorema lui Pitagora. Elevii dezvoltă aptitudinile necesare rezolvării cu precizie a temelor, prin scrierea unor etape intermediare adecvate.

Funcții

Nivelul J dezvoltă pe deplin competențele algebrice ale elevilor, înainte de a se confrunta cu funcțiile de bază ale funcțiilor de la următorul nivel. Treptat, elevii înțeleg din ce în ce mai bine funcțiile prin abordarea temelor cu o complexitate mai mare. Apoi trec la logaritmi, limite, diferențiere și integrare. Elevii își dezvoltă apoi aptitudinea de a lucra cu funcțiile trigonometrice și cu ecuațiile liniilor drepte și ale cercurilor.

Calcul diferențial și integral

Nivelurile N și O asigură aptitudinile necesare pentru a lucra cu ecuații integrale și diferențiale, după ce elevii au aprofundat înțelegerea limitelor. Aptitudinile pe care copiii le-au dobândit în timpul programului de matematică au ca punct culminant capacitatea de a rezolva teme de matematici superioare, bazate pe aptitudinile lor de calcul dobândite la nivelurile anterioare și pe înțelegerea graficelor. De asemenea, acum au dobândit toate aptitudinile necesare pentru a progresa prin învățare independentă, deoarece sunt obișnuiți să folosească exemple, indicii și cărți de soluții pentru a înțelege și procesa conținut matematic complex.

Cum funcționează KUMON?

Elevii lucrează la KUMON acasă zilnic și vin de două ori pe săptămână la centrul educațional. Timpul necesar volumului zilnic de lucru este de aproximativ 30 de minute per subiect, deși acest timp de studiu poate varia.

Când se află la centrul educațional, elevii lucrează pe fișele de lucru ale zilei, fiind urmăriți și îndrumați de instructor și de o echipă de asistenți. Timpul petrecut la centrul educațional îi permite instructorului să vă asiste copilul în munca sa și să se asigure că acesta progresează în siguranță. În timpul vizitei lor la centrul educațional, elevii predau temele care au fost rezolvate și marcate acasă și își duc acasă foile de exerciții pentru următoarele zile, până la următoarea vizită la centru.

Peste 60 de ani de experiență

30 de minute la KUMON

Găsire centru educațional

Personal calificat
De la 10,97 RON/zi
Peste 1000 de centre educaționale în Europa